luni, 30 iunie 2014

Scrisoare către un primar din viitor

Dragă domnule primar,
Știu sigur că nu veţi citi această scrisoare, de aceea îmi permit să vă spun "dragă". De unde știu că nu o veți citi? Am eu așa o presimțire că nu toate scrisorile cetățenilor ajung la dumneavoastră, ci se opresc în unul dintre birourile cu care este înzestrată Primăria. Doar trebuie și funcționarii să facă ceva, nu?
Așa că reformulez:
Stimată doamnă primar,
În primul rând vă felicit pentru mandatul pe care l-ați obținut! Nu uitați că fiecare vot a contribuit la succesul dumneavoastră! În al doilea rând trebuie să vă spun că aștept de multă vreme ca o femeie să devină primar al municipiului Focșani. Iată că visul a devenit o realitate, iar urbea mea va arăta cu siguranță mult mai bine, după ce o femeie și-a șpus eșarfa tricoloră pe diagonală.
În cele câteva luni care au trecut de la alegeri ați reușit să împliniți multe dintre visele celor care v-au ales: ați creat locuri de muncă, ați construit încă două grădinițe, ați amenajat două parcuri pentru persoanele în vârstă și v-ați preocupat mereu de problemele cu care se mai confruntă cetățenii. De multe ori v-am văzut pe stradă, de vorbă cu persoane din oraș, dar n-am îndrăznit să mă apropii să vă spun nimic, pentru că se vedea că acei oameni erau atât de fericiți să vă vadă și să vorbească cu dumneavoastră, încât mi-a fost teamă să nu le răpesc bucuria.
Am însă un plan pe care trebuie să-l punem în acțiune și anume să reușim împreună ca Focșaniul să devină orașul reciclării. Cum? Foarte simplu! Intrați pe acest Orașul Reciclării și veți vedea că dacă licitația pentru selectarea firmei care colectează gunoiul selectiv va fi transparentă, atunci veți elege cu siguranță cea mai bună firmă în domeniu.
În plus, stimulați-vă salariații de la Serviciul de Salubritate așa cum puteți, dar legal s-o faceți. Au salariile atât de mici, încât orice gest de-al dumneavoastră ar fi o bucurie imensă pentru ei. Vorbiți cu un sponsor și vă asigur că un pachețel cu dulciuri pentru copiii lor le va da elan în a-și face treaba cu mai multă tragere de inimă și nu ca acum, când nu prea îi interesează despre calitatea serviciilor prestate.
Organizați concursuri pe cartiere și cartierul care va strânge cea mai mare cantitate de deșeuri selective va fi scutit de la plata taxei de salubritate pe un trimestru. E o idee interesantă, nu?
Implicați și copiii în acțiunea aceasta și puneți la bătaie o pereche de role. Copiii sunt foarte receptivi la tot ce-i nou și la competiție, așa că sigur veți găsi în ei un aliat de nădejde pentru câștigarea titlului de Orașul Reciclării.
Vă doresc succes în această acțiune doamnă primar și dacă doriți să mă contactați, mă veți găsi la sediul Primăriei. Am candidat și cetățenii m-au ales primar. Sunt primar al municipiului Focșani și mă mândresc că cetățenii au dat votul lor de încredere unei femei.
P.S. Aceasta este o scrisoare deschisă către primarul municipiului din anul 2020 care va candida la titlul de Orașul Reciclării. Scrisoarea îmi este adresată mie și cu siguranță o voi deschide!

joi, 12 iunie 2014

Cum m-a convins ROMADA să mă mut de la bloc la casă

Am visat de mică că voi avea o casă prin acoperișul căreia să pot vedea stelele. Casă nu am avut, dar asta nu m-a împiedicat să privesc stelele noaptea, de la fereastra micuței mele camere din apartamentul micuț de bloc construit pe vremea comuniștilor.
Doar noaptea aveam liniște, pentru ca ziua să stai la bloc e un adevarat calvar: vecinele sunt într-o goană continuă pe scările pe care le torturează cu tocurile înalte și ascuțite, deoarece au întârziat la serviciu, copiii de la etajul trei coboară la joacă încălțați cu rolele încă din casă, vecinul de la doi bate șnițele pe fundul de lemn așezat pe gresia din bucătărie, iar vecina de la etajul întâi mă inundă mereu, deoarece atunci când spală rufe la mașina de spălat al cărei furtun de evacuare dansează prin baie, îi place să vorbească la telefon și nu aude nici măcar atunci când mai am puțin și îi scot ușa din țâțâni.
Toate astea m-au făcut să mă gândesc să-mi construiesc o casă, acolo unde nimeni să nu mă deranjeze și unde aș putea privi liniștită stelele copilăriei mele.
Dar cum zicala „Să ai un acoperiș deasupra capului” nu-i doar vorbă-n vânt, am început să-mi imaginez cum va arăta casa mea, pornind de la acoperiş. Dar cum aş fi putut să mp hotărăsc ce anume să-mi stea deasupra capului? Auzisem de ţiglă metalică, dar şi de ţiglă cu rocă vulcanică şi de ţiglă cu piatră. Dar oare n+ar fi mai bună ţigla cu acoperire de piatră? Pe care să o aleg? Eram atat de indecisa...
În căutările mele, am găsit ROMADA acolo unde visele mele au început să prindă contur. Ei bine, m-a fascinat tipul de acoperiş ruukki ROMADA care reuşeşte să îmbine clasicul cu modernul. Profilul acestui acoperiş aminteşte de tabla fătuită tradiţional păstrând în acelaşi timp un aer modern. Cine nu şi-ar dori un acoperiş cu termen de garanţie de 50 de ani pentru performanţele tehnice?
 
Și pentru că trebuie să-mi împlinesc visul de a vedea stelele stând în pat, am găsit tot pe acest site fereastra pe care mi-am dorit-o o viață întreagă. Fereastra fakro ROMADA este absolut exact ceea ce am visat încă de mică. M-am îndrăgostit iremediabil de această fereastră, pentru că o visam încă de mică și o știam încă de dinainte de a o vedea prima dată.
 

Găsiți la ROMADA tot ce vă poftește inimioara în materie de ferestre:
- ferestre: cu articulare mediană, cu dublă articulare, cu articulare deasupra liniei mediane, cu articulare laterală, de acces pe acoperiş, tuneluri de lumină şi ferestre de evacuare a fumului,
- accesorii pentru ferestre: rulouri exterioare şi interioare, jaluzele, sisteme de automatizare.
- scări de acces la pod: modulare din lemn, modulare metalice şi pantograf oferind o paletă largă din fiecare gamă de produse,
- folii anticondens,
- sisteme solare.
Pentru cei mai avangardiști, am găsit tabla tip țiglă novatik de la ROMADA care va reuși, cu siguranță, să îmbine culorile preferate cu siguranța unui acoperiș eficient și solid.
Nu ezitați dragi prieteni să alegeți ROMADA. ROMADA este cunoscută ca una dintre firmele reprezentative din piaţa de sisteme de învelitori metalice şi aceasta datorită cărţii sale de vizită: calitate, preţ, promptitudine. ROMADA este distribuitor autorizat pentru RUUKKI, GERARD, MEGAPROFIL, FAKRO si VELUX.
Pe mine ROMADA m-a convins, după 40 de ani, să-mi fac casă, pornind de la oferta plină de interes pe care o afișează pe site-ul său și ajungând până acolo unde mi-am putut îndeplini visul din copilărie.