luni, 12 ianuarie 2015

calatoriaperfecta.ro al doilea articol publicat

Al doilea articol publicat pe www.calatoriaperfecta.ro

Maroc – Marrakech – Piata Jemaa el Fna
       Citisem atâtea lucruri despre Piaţa Jemma el Fnaa, încât mi se parea că ajunsă acolo ar fi fost ca şi cum mi-as mai fi perindat paşii prin acele locuri. Ei bine, aşa cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, nimic din ceea ce citisem nu se asemăna cu ceea ce vedeam. Eram speriată, pentru că citisem că trebuie să ai foarte mare grijă la poşetă sau geanta de mână în care aveai diverse bunuri, pentru că anumiţi băieţi pe scutere trec în goană pe lângă tine, îţi smulg geanta de pe umăr şi apoi i-ai de unde nu-s. N-a fost deloc aşa şi după vreo doua ore, timp în care mi-au transpirat palmele de teama pe toarta gentuţei de umăr, m-am relaxat, pentru că am realizat că eram prea preocupată de geantă decât să mă bucur ce ceea ce-mi vedeau ochii.
jemaa el Fna de Marrakech
     În locul acela parca uitat de Dumnezeu în starea în care l-a creat, de-a dreapta şi de-a stânga se întindeau tarabele marocanilor care scoteau la vânzare tot felul de obiecte, de la fel şi fel de bucăţi de fier pe care nici măcar nu ţi-ai fi putut imagina că cineva ar putea să scoată bani de pe urma lor, până la fructe exotice, şaluri din caşmir, lustre, aplice, costume populare marocane, ceaiuri fel de fel, farfurii, castroane, uleiuri din argan şi alte asemenea.
     Nu puteai să-ţi dai seama unde eşti sau unde puteai să ajungi prin lungile coridoare pline cu tarabe pe o parte şi pe alta. Pur şi simplu te cuprindea ameţeala numai cât îţi mişcai capul de la o tarabă la alta. Şi dacă mai şi poposeai prin faţa uneia, riscul de-a pierde timp creştea la maxim. Asta pentru că marocanii dacă te vedeau interesaţi de marfa de pe tarabă, începeau să negocieze cu tine. A nu negocia cu ei şi a le oferi din prima preţul cerut era ca şi cum i-ai fi jignit. Pur şi simplu trăiau pentru asta, pentru ei negocierea era asemuită cu ceva fără de care nu ar fi putut trăi. Mai lăsau ei, mai încercai şi tu să mai scoţi din preţ, mai spuneai că iei mai multe genţi sau eşarfe şi marocanul bătea palma cu tine, cu zâmbetul cât soarele de pe cer, mulţumit că ai cumpărat de la el. Nu pot spune însă că preţurile erau prea mici dar na, de câte ori ajungi în Maroc să-ţi cumperi geantă din piele făcută de ei şi eşarfe din caşmir? Ieftine mi s-au părut alunele, migdalele, fisticul, smochinele, curmalele şi ale asemenea pe care nu te puteai abţine să nu le cumperi, mai ales atunci când ştiai că la întoarcere ai voie să cari după tine două bagaje de cală. Ce m-a mai mirat a fost faptul că în marea aceea de oameni, n-am remarcat sentimentul de îmbulzeală, de aglomeraţie, de oameni care să dea peste tine sau să te calce pe picioare. Am remarcat doar faptul că vânzătorii marocani erau poate mult prea prietenoşi chiar şi pentru temperamentul nostru de români şi mă refer aici la faptul că ţineau morţiş să te facă să crezi că ei îţi sunt prieteni şi că nu te-ar înşela niciodată la preţ.
        Ieşită din coridoarele pline cu marfă, încărcată cu sacoşe cu alune dulci cu susan, migdale sărate, curmale imense, eşarfe pentru toată familia, uleiuri de argan pentru masaj, alifii fel de fel pentru reumatism şi alte dureri inventate, asemena unei cămile împovărate de greutatea unui obez ce tocmai i se urcase pe spinare, am nimerit în exteriorul pieţei, acolo unde vânzătorii ambulanţi de mâncare şi băutură apăreau precum o oază în deşert. Şi dacă de mâncat fusesem avertizaţi să nu ingerăm nimic din ceea ce vedeam, pentru că pur şi simplu nu-şi avea rostul, mîncarea fiind asigurată la hotel, dar mai ales din motive stricte de igienă şi sănătate, de băut nu se putea abţine nimeni. Şi cu toate că nici sucul ce mi se prepara în faţă părea foarte sigur în ceea ce priveşte igiena, declar cu mâna pe inimă că a fost cel mai bun suc natural de portocale şi grapfruit pe care l-am băut în viaţa mea, nu la o masă la o terasă sau în vreun restaurant, ci în picioare, transpirată şi înconjurată pe jos de sacoşele doldora de marfă pe care le abandonasem aşa cum se aruncă sacii de nisip dintr-o nacelă gata să se prăbuşească. Cu paharul pe jumătate plin, am descoperit o altă faţă a Pieţei Jemma el Fnaa…muzică parcă tribală, răsărită de undeva de unde n-o puteai identifica, tobe lovite de degetele veunui marocan îndrăgostit de arta percuţiei, şerpi ridicându-se de pe un ţol al unui marocan care se pironise drept în mijlocul piaţetei, forfotă de nedescris, femei ascunzîndu-şi faţa atunci când vedeau vreun aparat foto prin preajmă. Razele lunii parcă erau altele în Marrakech…mult mai puternice şi mai luminoase, anume create pentru ca vânzătorii să-şi poată vândă marfa liniştiţi, şerpii să danseze pe ritm de tobe, iar mici cerşetori să-ţi poată smulge din mână paharul cu jumătatea de suc care-ţi mai rămăsese, în timp ce te holbai la aceste minunăţii.
Semnat: de meserie călător.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu