luni, 12 ianuarie 2015

calatoriaperfecta.ro primul meu articol publicat

Si pentru ca imi place sa scriu, am deosebita placere si onoare ca anumite articole sa mi se publice pe www.calatoriaperfecta.ro
Iata si primul articol

Aveam să mă îndrăgostesc iremediabil de Maroc…
     Am visat timp de doua luni cu ochii deschiși către destinația în care urma să ajung. Zi de zi, fără excepție, cutreieram bloguri, forumuri si site-uri de specialitate, în căutarea acelui lucru neștiut de mine care avea să-mi marcheze zilele de vacanță ce urmau să vină. Zadarnic însă! Cu fiecare rând pe care-l citeam simțeam că mai mult mă îndepărtez de locurile pe care urma să le vizitez.  Timpul a trecut, așteptarea a luat sfârșit și iată-mă cu bagajele făcute, pline de așteptări și speranțe și cu inima pregătită să primească atât cât un om poate visa într-o viață. După escala din Istanbul, zborul spre tărâmul mult visat a durat peste cinci ore, timp în care am căutat să-mi pun ordine și să fac liniște prin cămăruțele sufletului meu.
marrakech
Piata in Marraketch
      Și iată-mă ajunsă: Marocul parcă mă aștepta, iar eu întârziasem prea mult la întâlnirea cu el. De-ar fi știut cât mă pregătisem pentru asta…de-ar fi cunoscut toate frământările mele…de-ar fi cunoscut măcar o frântură din dragostea pe care i-o purtam fără măcar să-l fi văzut vreodată! Am aterizat în Casablanca, dar prima noapte urma s-o petrecem în Marrakech. Drumul până acolo m-a făcut să văd un tărâm departe de ceea ce visasem eu…locuri aride, zone fără vreo urmă de viață, ici-acolo câte o așezare umană fără prea multe urme de fremătare umană…kilometri întregi de pământ care parcă fusese așezat acolo de Dumnezeu doar ca să aștepte ceva ce nimeni nu putea ghici vreodată. La lăsarea serii, am intrat în oraș, acolo unde, parcă într-o adormire eternă, clădirile începeau să apară, doar că existența lor se petrecea într-o letargie eternă, legănată în razele unui soare mult prea roșiatic și mult prea întârziat la întâlnirea de seară cu Pământul. Acolo, în Marrakech, am avut senzația că soarele iubea mai mult pământul decât într-un alt loc vizitat sau știut de mine până atunci. Poate tocmai și din acest motiv, luminile în clădirile din Marrakech se aprind foarte târziu, uneori dându-ți senzația că electricitatea nu a ajuns încă acolo.
      Într-o atmosferă caldă și roșie în același timp, la fel ca pământul binecuvântat, am intrat în orașul care avea să mă uimească în zilele următoare, prin contrastele pe care avea să mi le dezvăluie, dar și prin aromele pe care le-am închis adânc în suflet și pe care le voi păstra o viață întreagă. Departe de puținele clădiri pe care le văzusem pe pământurile aride, au început să mi se perinde prin fața ochilor clădiri pe care dacă vroiam să le văd până în vârf, trebuia să-mi dau capul ușor pe spate, oameni de toate felurile, îmbrăcați în port specific marocan sau la patru ace, parcă decupați din revistele de modă, pomi încărcați cu fructe exotice, grădini uimitoare și un freamăt continuu pe care aveam să mi-l întipăresc pe visele mele, precum un tatuaj. Aveam să descopăr în zilele următoare faptul că Marrakech-ul este un oraș al contrastelor, un oraș în care pe lângă palate, moschei și hoteluri luxoase existau și oameni care mergeau pe măgari, oameni care făceau câțiva bani din mersul pe cămilă sau din fotografiatul lor, oameni care găteau în stradă și mai ales, oameni care vindeau absolut orice bucățică de fier pe care o găseau în casă. Aveam să descopăr că nici măcar unul dintre visele pe care mi le făcusem timp de două luni nu semăna cu realitatea. Aveam să descopăr că Marocul trebuie trăit cu inima și iubit cu sufletul. Aveam să trăiesc poate, cele mai minunate clipe din viață alături de prietenii pe care mi i-am făcut acolo. Aveam să mă îndrăgostesc iremediabil de Maroc, de Marrakech, de Casablanca, de Ouarzazate, de Agadir și de tot ceea ce înseamnă el: mâncare tradițională, oameni deschiși și binevoitori, locuri unice prin peisajele pe care le întipăreau pe retină, arome ascunse multor muritori, trăiri lăuntrice și mai ales sentimente pe care le poți purta în suflet până la ultima suflare.
Și dacă v-am făcut curioși, voi continua.

Semnat: de meserie călător.
Claudia este o călătoare ca noi și ca voi. Inspirata și pasionata, cu har de povestitor, o sa va impartaseasca din impresiile ei aici pe calatoriaperfecta.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu